Recunosc că eu nu am o relație specială cu orașul Sibiu. Față de toți oamenii din jurul meu, care îl vizitează anual cu ocazia Târgului de Crăciun sau cu ocazia festivalului Artmania sau pentru că pur și simplu le place la nebunie centrul istoric cu ale sale clădiri pitorești săsești, pe mine nu mă convinge nimic în mod special să revin. Sau, mai bine zis, nu mă convingea nimic. Pentru că preparatele de la restaurantul Pasaj din Sibiu s-au dovedit a fi extrem de convingătoare și cu siguranță îmi voi face cel puțin un drum anual prin oraș datorită lor.
Găsești restaurantul Pasaj la poalele scărilor de pe Strada Turnului, acolo unde se intersectează cu, ai ghicit, Pasajul Scărilor (de aici și numele). Nu te lăsa păcălit de cuvântul „Pizzerie” scris mare deasupra intrării. Da, vei găsi pizza în meniu, iar unele dintre ele chiar rețete originale, inspirate de ingrediente românești (cu burduf sau slănină de Mangaliță), dar turtele astea (așa cum se mai numesc în restaurant) pălesc în fața altor preparate.
Restaurantul e la demisolul clădirii, iar acolo vei găsi călduț și bine dacă-l vizitezi în miez de iarnă cum am făcut noi. Ca design nu e nimic impresionant, o cameră mai lungă cu mese care profită cât mai mult de spațiul existent, un bar separat și un dulap în capătul cel mai îndepărtat al primei camere, unde-ți poți lăsa geaca sau paltonul ca să nu prindă miros de mâncare. În alte cuvinte, nu e un loc cochet, dar mâncarea și amabilitatea personalului au compensat rapid pentru design-ul simplu. Iar astea sunt cele mai importante aspecte până la urmă, nu?
Vorbind de lup, să trecem la „De-ale gurii”
Ne-am început seara cu niște aperitive sau, așa cum se numesc ele în meniu, cu niște „De-ale gurii”. Pita cu păstrăv afumat, icre și verdețuri de grădină ne-a făcut cu ochiul instant și vei înțelege imediat de ce. Combinația de pâine de casă, rumenită bine, unsă cu brânză de capră și acoperită cu păstrăv afumat aromat, sfeclă roșie și icre mari crocante e un deliciu pentru papilele gustative, iar verdețurile proaspete (aduse de la un producător local) echilibrează perfect aromele și texturile.
Pita cu fasole și cârnați de Mangaliță e ceva mai puțin aromată, dar e comfort food de la mama ei de acasă. Imaginează-ți: pâine de casă rumenită pe care se întinde un strat zdravăn de fasole bătută, felii groase de cârnați, conopidă murată, făcută tempura, plus un mix de ierburi proaspete. De fapt, mai bine decât să-ți imaginezi, te duci la Pasaj și o încerci. E bună de tot, crocantă și moale, dulce și sărată în același timp.
Crochetele de oaie cu murături tempura și maioneză de tarhon sunt însă vedetele aperitivelor. Ne-au fost recomandate de către personalul restaurantului și, recunoaștem, sunau a ceva ce nu țineam neapărat să încercăm, dar de care ne-am bucurat maxim când au fost așezate pe masa noastră. Cubulețele de carne sunt puțin crocante la suprafață, dar la interior ascund o carne fragedă, închisă la culoare, slow cooked până a rămas doar ce-i mai bun și aromat din ea. Acritura murăturilor și maioneza de casă completează crochetele de oaie excelent, dar suntem sigure că ar fi la fel de bune și goale. Sperăm să le regăsim în meniu și la următoarea vizită pentru că ni le amintim cu drag chiar și la o lună distanță.
La felul principal am ales trei Blide
Deși „Blidele”, așa cum sunt numite în meniu, sună mai de la țară, să știi că-s inspirate de rețete tradiționale și ingrediente locale, dar pe acolo se încheie legătura lor cu ruralul. Altfel, preparatele sunt atent dichisite și profită de un mix excelent de arome și texturi, care le face memorabile.
Bălțata românească e un mușchi de vită gătit medium rare, presărat cu chipsuri și așezat pe un pat de păstârnac și cartofi noi copți, plus un piure fin de sfeclă roșie. Platoul nu e doar frumos colorat, ci și frumos combinat la nivel de gusturi. Carnea fragedă, legumele crocante la exterior și moi la interior, iar piureul dulce-amărui ni s-au întipărit rapid pe papilele gustative.
La polul opus al aromelor, pulpa confiată de bibilică cu piure de morcovi, ciuperci trase în tigaie și alune de pădure profită de toate formele naturale ale dulcelui. Gustul e fantastic și ne-a părut rău să auzim că sezonului bibilicii e pe terminate. Dacă ești prin Sibiu, dă și tu o fugă la Pasaj și vezi dacă nu o mai găsești cumva în meniu. Nu vei regreta! Alături de crochetele de oaie, acesta a fost al doilea preparat preferat al serii.
Păstrăvul de la Râu Sadului cu piure de păstârnac, salată de sfeclă coaptă și chipsuri de păstârnac e excelent dacă vrei un preparat mai ușor. Toate ingredientele se topesc în gură într-un amalgam de gusturi fragede, întrerupte ocazional de chipsurile crocante și lungi, și de gustul mai înțepător al dressingului de iaurt cu ulei de măsline.
La final, Pasaj impresionează și cu desertul
Am sărit peste bezeaua crocantă cu fructe proaspete și sos de citrice pentru că ne-am cam săturat de Pavlova, dar după ce am testat celelalte două deserturi, suntem destul de siguri că cei de la Pasaj știu cum să reinventeze un desert devenit clasic. Să ne spui și nouă cum e dacă o încerci.
Pentru că am vizitat restaurantul iarna, noi ne-am înfipt în negresa cu ciocolată și înghețată de vanilie și ne-am bucurat maxim să descoperim un fudge cremos, dulce-amărui, echilibrat de înghețata de vanilie făcută în casă, care trebuie neapărat împărțit și cu ceilalți de la masă datorită aromei bogate.
Iar când am întrebat care este desertul casei, ne-am bucurat ca niște copii când am auzit răspunsul: o tartă de dovleac plăcintar și nuci caramelizate, cremoasă și crocantă, un pic caldă și un pic rece datorită cupei de înghețată de vanilie. Avem un singur cuvânt pentru ea: minunată!
Credit foto: Teodora Țeican
Cât despre concluzie, mi-e greu să scriu una. Întreaga experiență culinară la Restaurant Pasaj a fost una excelentă: de la amabilitatea și onestitatea ospătarilor la simțul lor de umor și de la diversitatea preparatelor până la gustul final al acestora. Abia aștept să redescopăr restaurantul cu alte ocazii și să văd ce alte bunătăți ne rezervă pe viitor. Lasă-ne și tu impresia ta despre local după ce-l vizitezi! Suntem curioși ce preparat te-a impresionat cel mai mult.
![]() |
Adresă:
Program:
Contact:
|
Leave A Comment