Nu e primul restaurant pe malul lacului Herăstrău la care ne oprim pentru o cină lungă și relaxantă, dar e primul care te face să te simți ca în alt oraș, undeva în Deltă, când ai 10 ani și ai tăi te-au scos la restaurant în vacanță.
Restaurant Herăstrău are un vibe old school, dar nu old school-ul acela american sau italienesc cu care ne-au obișnuit alte câteva restaurante și bistro-uri, ci un old school cât se poate de românesc. Dacă restul restaurantelor și localurilor de pe malul lacului au intrat cumva într-o epocă mai apropiată nordului bucureștean ultra-tehnologizat, Restaurant Herăstrău, parte a unui complex hotelier mai mare, a decis să rămână într-un alt veac, cu un rafinament de pe vremuri, care e, totodată, și fermecător, și învechit, dar ca schimbare de peisaj, cât se poate de binevenit. Până la urmă se numără printre primele localuri publice din parc, deci vibe-ul old school are sens.
Începem cu felicitări către barman, care știe să facă un gin bun. Le-am încercat pe toate cele trei, Mango gin & tonic, Cucumber gin & tonic și Red pepper-mint gin & tonic, toate trei răcoritoare și aromate, dar ultimul mai puțin piperat decât ne-am fi dorit. Tocmai bune însă până a venit primul rând de preparate.
Ne-am început seara cu două supe. Prima, o ocrosca, o supă rece rusească cu chefir, aduce mult a gazpacho, în sensul că pare mai mult băutură decât mâncare. E răcoritoare, îndestulătoare, dar chiar și așa, nu prea o simți. Gustul e destul de fad, chiar dacă are ou și ton, și credem c-ar fi fost mai memorabilă fie puțin mai sărată, fie puțin mai acră. A doua supă în schimb, supa din fructe de mare, a meritat cu adevărat. Plină de creveți, calamar, midii și sos de roșii – a fost absolut delicioasă și ne-a părut rău că nu am comandat câte o porție pentru fiecare!
Ca și gustări, am comandat Opincuța țărănească, a cărui nume ne-a cucerit, dar al cărui gust nu prea. Asta pentru că vânăta umplută cu ratatouille de legume și gratinată cu brânză de capră nu prea avea gust de nimic. Am stat s-o gândim un pic. Ce lipsea? Mixul de legume cam fără savoare? Lipsa condimentelor? Brânza prea puțină? Nu știm exact. Cert e că ar merge regândită un pic.
Plăcinta cu brânză de oaie și ardei iute, în schimb, a fost extrem de aromată la fiecare înghițitură. Părea cam uscată la prima vedere, dar ne-a surprins rapid cu gustul său, încă o dovadă cu lucrurile cu adevărat gustoase nu sunt neapărat și cele mai arătoase. Cum a fost și cazul Gustării calde crocante cu baby calamar, tentacule de calamar, creveți, dovlecei și scoici, care încerca să arate bine pe farfurie, dar pe limbă nu prea făcea spectacol. În afara crevetelui Black Tiger nu prea ne-am prins noi care-i care pentru că totul avea același gust uniform de prăjit.
La felul principal, impresionate de supa de fructe de mare, am zis să continuăm seara cu pește. File-ul de doradă cu ierburi ni s-a părut onest: preparat așa cum trebuie, dar nu ceva care te dă pe spate. Adevărul e că nici dorada nu-i cel mai impresionant pește. Risotto-ul cu ardei copți, în schimb, mai bine s-ar numi pilaf după consistență. Nu ne-nțelege greșit, e bun, are gust de supică făcută în casă, dar nu e risotto și parcă nu merge totuși cu dorada.
File-ul de șalău ne-a lăsat cam aceeași impresie: peștele mai bun și mai aromat în comparație cu dorada, dar așa e și natura peștelui ăstuia. Preparat corect, de-o consistență excelentă, dar garnitura de ciuperci nu complimenta neapărat felul în sine. L-am mâncat cu poftă, dar nu știm neapărat dacă l-am recomanda.
Steak-ul de ton grill cu sos tartar cald, sparanghel și capere acrișoare își merită însă primul loc în meniul de pește. Gătit excelent, cât să fie făcut, dar nu uscat, fiecare înghițitură de ton e o plăcere..
Am zis să încercăm și alt preparat din meniu, în afara regnului pescăresc, așa că am optat pentru Mușchiul de vită Uruguay, servit cu piure de păstârnac și hribi. Medalionul gros de carne părea un pic pârlit la exterior, dar odată tăiat ne-am dat seama că era gătit exact așa cum trebuie, astfel încât să nu-și piardă deloc suculența de la interior. Gustul piureului de păstârnac cam aromat, în schimb, iar stropii de ulei de trufe de pe farfurie (posibil să fi fost alt ulei) ne cam încurcau papilele gustative. Un preparat gustos, dar ne-a cam lăsat cu sentimentul că nu vita era vedeta farfuriei.
Ca desert ne fusese recomandat Mille feuille-ul cu vanilie și fructe de pădure și am zis să încercam și tarta de lămâie cu bezea, care speram din suflet să fie acrișoară. Ambele deserturi arătau incredibil și avem o suspiciune că toate deserturile din meniu au un look aparte. Gustul însă, al amândurora, a fost cam de zahăr pur. Prea dulci din punctul nostru de vedere, dar poate sunt mai ușor de apreciat când nu ai mâncat o cină completă înainte.
Impresia generală? Restaurant Herăstrău te transportă într-un alt veac, mai puțin grăbit, undeva între copilărie și pensie, când ai mai mult timp să te bucuri de briza lacului și foșnitul copacilor. Ca mâncare sunt câteva preparate pe care le-am recomanda mai departe, dar per total am simțit că Restaurant Herăstrău are nevoie de o revitalizare. Diversitatea și corectitudinea preparatelor nu pot ține locul gusturilor memorabile, cel puțin nu pe termen lung.
Credit foto: Teodora Țeican
Ce ne-a plăcut la Restaurant Herăstrău:
- Locația și distanța de agitație
- Supa de fructe de mare, plăcinta cu brânză de oaie și ardei iute, și steak-ul de ton grill
Unde credem că mai e de lucru la Restaurant Herăstrău:
- Gustarea caldă crocantă care are doar gust de prăjeală, garniturile doradei și șalăului, și cantitatea de zahăr folosită în deserturi
- Numărul alarmant de mare de păienjeni
 |
Program:
Contact:
|
Leave A Comment