14th Lane – O Cină cu Arome Complexe și Detalii Savuroase

//14th Lane – O Cină cu Arome Complexe și Detalii Savuroase

14th Lane – O Cină cu Arome Complexe și Detalii Savuroase

Am lucrat câțiva ani buni în diverse medii corporate, unde masa de prânz era un must-have, dar unul limitat de calitate și diversitate. În ultimii câțiva ani însă au început să răsară câteva tipuri de restaurante food court care fac de rușine clasicul împinge-tava. Mai nou, un astfel de restaurant răsărit în zona Grozăvești din București e 14th Lane, un spațiu eclectic cu multiple bucătării și zone de mese care transformă experiența prânzului corporate în ceva cu totul diferit. Încă nu ne-am încumetat să înfruntăm aglomerația de la prânz, dar am vrut totuși să descoperim restaurantul seara, când devine un local cu meniu a la carte care elevează cartierul cunoscut până acum pentru cămine de studenți mai mult decât pentru orice altceva. Grozăveștiul se transformă, iar 14th Lane face clar parte din valul de schimbări.

Localul a preluat numele tramvaiului 14, primul tramvai electric din București, care cândva demult avea o stație acolo, iar șinele de tramvai integrate în pardoseală te plimbă prin tot restaurantul, de la food station la food station în descoperirea fiecărui spațiu dedicat: burger bar, drink station, asian fusion, coffee stop și altele. Într-o primă călătorie cască bine ochii la toate detaliile din jur, dar fii sigur că n-o să le vezi pe toate pentru că 14th Lane e genul de loc pe care îl descoperi cu fiecare vizită, bucată cu bucată. Momentan are un program destul de scurt, de la 08:00 la 18:00 în timpul săptămânii și închis în weekend, așa că așteptăm cu destul de mult entuziasm momentul când va avea un program (mai) prelungit, iar asta nu doar pentru că 14th Lane arată grozav, dar și pentru că are un meniu aparent simplu, dar cât se poate de efect.

14th lane Bucharest Restaurant Food Court

14th lane Grozavesti Restaurant Bucuresti

Ne-am început seara cu un Tartar de Somon și Biban cu piure de avocado, roșii cherry, portocale, grapefruit și lămâi, o combinație fresh ca o zi de primăvară, asemănătoare cu un ceviche. Preparatul e atât de zemos și dulce-acrișor încât aproape uiți că mănânci pește fără a pierde însă niciun pic din aroma fiecărui ingredient.  

Tot din meniul de Tickets (adică aperitive) am comandat și încercat Anghinare cu Sfeclă Roșie și Avocado, un preparat ca o gură de aer proaspăt, în special pentru că vine acoperit de o pajiște de microplante, printre care am recunoscut floarea-soarelui, mazăre și ridiche-roșie, care îi oferă preparatului un gust complex, schimbător cu fiecare secundă. Ce am învățat din acest fel e că la 14th Lane nu trebuie să te lași păcălit când vezi trei ingrediente. Preparatul final va fi de fapt mult mai complex și interesant datorită piureurilor homemade și super alimentelor adăugate pentru un plus de savoare.

14th lane Tartar de Somon si Biban

14th lane Anghinare cu Sfecla Rosie Avocado

Dacă vrei ceva consistent îți recomandăm Coquelet cu cartofi copți la foc mic. E un preparat destul de simplu la nivel de gust, rumenit bine de tot, așa mult încât exteriorul cartofilor tinde spre caramelizat, totul stropit din plin cu pesto făcut în casă. Ingredientele sunt gustoase, proaspete, iar combinația clasică de carne cu cartofi e sucită foarte puțin de pesto-ul aromat, astfel încât fiecare furculiță e o călătorie la mama acasă, unde totuși s-a oprit în vizită bucătarul unui han din Franța.

Bibanul de Mare cu Păstârnac e ușor cam fad la prima înghițitură, însă combinația de texturi asigurată de piureul de conopidă, legumele dulci și crumble-ul de parmezan îi dau mai multe note de gust, mai ușor de observat însă dacă nu mănânci ceva mai aromat înainte.

14th lane Coquelet Cartofi Copti

14th lane Biban de mare Pastarnac

Mușchiul de Vită cu Sparanghel e făcut exact cum trebuie – se taie ușor și aproape că se topește în gură, aromat în plus de piureul de morcovi și sosul demiglace. Nu ne-a surprins în mod special pentru că ne așteptam să fie suculent, dar e cu siguranță un preparat ce va mulțumi orice fan al mușchiului de vită.

14th lane Muschi de vita Sparanghel

Antricotul de Vită cu Morcovi copți la foc mic e o cu totul altă poveste însă pentru că împarte primul loc cu propria sa garnitură datorită morcovilor mici, copți până aproape de caramelizare, dulci și aromați și în combinație perfectă cu savoarea cărnii feliate subțire.

Vedeta neașteptată a serii a fost însă Confit Duck Parmentier, o pulpă de rață confiată făcută fâșiuțe și acoperită cu un piure de cartofi fin, combinat cu cheddar, emmentaler și sosul de la rață. Preparatul este cât se poate de decadent, dar atenție, poate pica destul de greu, așa că savurează din plin fiecare furculiță. Acesta nu este un fel cu care îți permiți să te grăbești.

Pe lângă toate aceste preparate complexe, recunoaștem că nu aveam prea mari așteptări de la porția de Tagliatelle cu Ciuperci, dar lecția învățată cu ocazia anghinarelor s-a repetat și de această dată pentru că preparatul din față a fost unul complex, un mix de paste savuroase cu ciuperci, sos demiglace, sos de brânzeturi, prosciutto crocant și parmezan aromat. Față de bibanul de mai devreme, pastele astea te acaparează la nivel de gust într-un mod memorabil, dar ușor cam sărat.  

14th lane Antricot de vita Morcovi Copti

14th lane Tagliatelle cu Ciperci

Credit foto: Marius Dragne

După această masă copioasă, desertul s-a lăsat așteptat până la următoarea vizită. Tramvaiul se retrăgea în depozit și noi odată cu el, fericiți după o masă bogată și savuroasă și un pic triști din cauza programului scurt al restaurantului. Merită să-l faci pe dracu-n patru însă ca să ajungi la 14th Lane înainte de închidere și, dacă lucrezi în apropiere, poate chiar la masa de prânz sau la un mic dejun târziu.

 

Ce ne-a plăcut la 14th Lane:

  • Design-ul spațios al restaurantului
  • Simplitatea aparentă a preparatelor și gustul complex care te ia prin surprindere
  • Confit Duck Parmentier și Antricotul de Vită cu Morcovi copți

 

Unde mai e de lucrat la 14th Lane:

  • Programul scurt
  • Bibanul de Mare cu Păstârnac căruia îi lipsește memorabilitatea celorlalte preparate

Logo 14th lane Program:

  • Mon-Fri: 08:00-18:00
  • Sat-Sun: ÎNCHIS

 

Contact:

  • 0727 677 777
    office@14th-lane.com

Meniu 14th Lane a la carte

 

2018-07-23T23:22:53+03:00 July 24th, 2018|Dinner Date|0 Comments

About the Author:

Iulia Văcăroiu
„Azi ce-ai mâncat?” e întrebarea pe care o primește zilnic Iulia de la mama ei. Și cel mai bun răspuns e de fiecare dată o recenzie Yum Stops. E co-founder a yumstops.com, alături de Aleka, și-i place în egală măsură mâncarea fără pretenții, cât și cea cu pretenții din plin.

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.