For The Love Of… Cake! Interviu cu BaKings

//For The Love Of… Cake! Interviu cu BaKings

For The Love Of… Cake! Interviu cu BaKings

După ce a supraviețuit facultății fără să prea mănânce prin oraș, rezistând cu minute și pachete de acasă, Cezar Stanislau a decis să-și facă propria carte de bucate sub forma unui blog. L-a numit Skip to my Lou, o prescurtare după un joc de copii în care trebuie să sari în brațele iubirii tale (Skip to my Love). Prima oară când auzi numele, te strâmbi puțin și nu prea știi ce să înțelegi, dar așa e cu pasiunile oamenilor – uneori doar ei le înțeleg în totalitate. Noi dăm din cap și ne bucurăm că putem gusta din bunătățile preparate de aceștia.

„Am început încetul cu încetul. Azi o rețetă, peste două săptămâni o altă rețetă. Nu am pornit de la ideea că fac food blogging și să pun o rețetă în fiecare zi. Era pur și simplu când aveam eu chef.” ne spune Cezar în timp ce-l poziționăm în toate felurile ca să-i facem poze, lui și tortului delicios pe care l-a făcut pentru Yum Stops, chiar în culorile site-ului.

BaKings Cezar Stanislau

Tort Yum Stops de BaKings

Skip to my Lou a început acum 3 ani, timp în care Cezar și-a descoperit pasiunea pentru gătit și faptul că e chiar priceput în bucătărie. Ba chiar a câștigat concursul de amatori la Burger Fest anul acesta. Cele mai multe laude le-a primit însă la deserturi, așa că vara aceasta a lansat un nou proiect, BaKings.

„Pe 10 iunie a fost ziua copilului unui prieten și am avut primul tort oficial. Atunci a luat naștere BaKings. Făceam torturi pentru mine, acasă. E tânăr proiectul, dar adevărul e că și eu m-am mișcat destul de încet. Fără magazin de desfacere și promoții e greu.”

Acum Cezar are un laborator în București pe care l-a pregătit ca la carte, inclusiv cu vreo 4 chiuvete; aparent ouăle și bananele trebuie spălate separat, așa spune legea. Ne-a prezentat fiecare colțișor al laboratorului cu entuziasmul unui copil, iar noi am cotrobăit prin frigidere și i-am șterpelit prăjiturile în timp ce ne povestea aventurile administrative prin care a trecut.

„Am fost cu SRL, cu acte, cu BaKings la registrul comerțului și a ieșit cumva „Bachings”. Firma Bachings. Când o singură persoană la ING mi-a zis BaKings, eu am spus nu cred! Toți erau bachings, bachings, bachings. Mă rog, cu numele a fost foarte simplu. Am avut o listă întreagă și ăsta suna cel mai bine. De restul nu trebuie să știe nimeni. Cu unul dintre ele cred că dădeam faliment înainte să încep – Oscar Alaska. Hipsteresc e puțin spus. BaKings a rămas.”

BaKings YumStops

Carrot Cake Bakings Yum Stops

Stilul lui Cezar e ușor de recunoscut. E extrem de complex din punct de vedere decorativ, dar simplu la nivelul ingredientelor. Asta pentru că Cezar și-a ales ingredientele preferate cu atenție.

„Oricui îi plac torturile astea, cu ciocolată care curge. Asta mi-a atras inițial atenția. Este o intercalare de stiluri, inspirate de la diverși artiști din Canada și Australia. Am zis, băi, la noi nu face nimeni asta și am vrut să mănânc un tort mișto, așa că mi l-am făcut eu. E un stil mai dificil de adaptat pe piața noastră pentru că majoritatea clienților sunt atrași de pasta de zahăr, de figurine. Eu folosesc pastă de zahăr, dar încerc să pun cât mai puțin. Dacă vrei un tort cu Garfield, fac figurina din pastă de zahăr, dar nu îmbrac tortul. Îl las în același stil, cu ciocolată scursă sau buttercream și figurina mică. Folosesc 200 grame în loc de două kilograme jumate. Plus că e oribil să stai să modelezi, să pierzi patru ore la o figurină. Sunt artiști care fac capodopere din așa ceva. Eu prefer să folosesc imprimanta cu tuș comestibil. Buttercream și imprimantă, asta-i chiar ceva ce nu face nimeni în București.”

Problema cea mai mare cu ingredientele preferate ale lui Cezar este că nu sună tocmai apetisante variantele în română.

„Mie cel mai mult îmi place tortul de morcovi cu cremă de brânză. Asta vând și cel mai bine: tort de morcovi cu cremă de unt și înauntru cu cremă de brânză, dar asta doar celor care deja știu de acest desert. Eram la o nuntă o dată și chelnerii m-au întrebat ce e asta și le-am zis: cremă de unt. Toți au sărit în sus: hai, mai lasă-mă! Toată lumea se gândește că e foarte scârboasă, că are gust de unt. Dar în engleză sună super bine toate: buttercream, carrot cake. La noi e tort de morcovi cu cremă de brânză și pe deasupra are cremă de unt. Numai apetisant nu sună. Dar ușor, ușor, lucrurile se schimbă și lumea începe să înțeleagă și deserturile astea.”

Tort Carrot Cake BaKings

Detalii Kinder BaKings

Dacă nu ești familiarizat cu gustul de buttercream și carrot cake, felul în care arată torturile făcute de Cezar sigur te vor atrage invariabil. Gustul extrem de savuros te va cuceri apoi de tot. Dar la BaKings găsești și alte prăjituri: bezele, choux à la crème, mousse-uri, cheesecake-uri și multe altele. Îl puteți chiar contacta pe Cezar pentru candy baruri. Cele de până acum au avut un foarte mare succes.

„Primul candy bar a fost înfricoșător pentru că a fost la o prietenă și e cel mai înfricoșător lucru să faci ceva pentru prieteni. Știți cum e, trebuie să fie de nota 11, altfel nu iese ceea ce trebuie. Bine, ea a pariat pe mine, mi-a dat o șansă pentru că până la acel punct eu nu făcusem ceva atât de mare. A fost un eveniment pentru 200 de persoane. M-am organizat bine, i-am trimis poze, machete, de toate și am făcut modificări împreună. Până la urmă au fost deciziile ei și a ieșit super tare.”

Bezele BaKings

Tort Carrot Cake BaKings Bucuresti

Felii Tort Carrot Cake BaKings

Credit foto: Teodora Țeican

Cât despre viitorul BaKings, Cezar rămâne la fel de modest:

„Încă învăț. Îmi formez experiența. N-am lucrat într-o cofetărie, nu știu cu ce se mănâncă. Eu zic că asta e și avantaj și dezavantaj, pentru că nu știu scurtăturile. Am făcut un curs obligatoriu de cofetar-patiser și bineînțeles că manualul era din 1970. Am învățat să facem merdenele. Se pune brânză de vaci cu telemea. Dacă n-ai telemea, pui un pic de griș. Așa ne spunea profesoara. Cum să faci ceva ca lumea? Dar acum mi-am mai cumpărat un curs online din Canada. Tehnici de buttercream, evident. Iar pe viitor aș vrea să învăț să fac flori din buttercream. Dacă vă arăt unele, plângeți. La nivelul acela de flori te adresezi altui public. E artă. Nici nu-ți vine să le mănânci.”

Până ajungem la punctul acela însă, de abia așteptăm să mai mâncăm un tort BaKings! Pentru comenzi, vă sugerăm să îl contactați pe Cezar la office@bakings.ro cu câteva zile înainte de eveniment cel puțin. Toate ingredientele deserturilor BaKings sunt proaspete și compozițiile făcute de la zero, așa că nu lăsați pe ultima sută de metri comanda voastră de prăjituri.

Voi ce temă ați alege pentru tortul vostru?

2018-06-12T10:05:22+00:00 December 11th, 2015|Blog|3 Comments

About the Author:

Iulia Văcăroiu
Meșter în ale IT-ului pe Yum Stops, Iuliei îi place să caute pe Google soluții în Java Script și PHP. Nu le înțelege neapărat, dar suficient cât să fie Site Manager.

3 Comments

  1. […] lui pentru gatit si, in special, facut torturi. Apropo de asta, chiar va recomand sa cititi interviul cu BaKings de pe YumStops.com. […]

  2. […] lui pentru gatit si, in special, facut torturi. Apropo de asta, chiar va recomand sa cititi interviul cu BaKings de pe YumStops.com. […]

  3. […] Roz (La mulți ani, Aleka!). Apropo, tortul delicios din poza de mai jos e făcut de Cezar de la BaKings. Yummy! […]

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.